NOUTĂȚI

Accident grav în raionul Ialoveni: O adolescentă de 15 ani, scoasă dintre fiarele contorsionate de salvatori

Compus de Redacția STAR

Accident grav în raionul Ialoveni. O adolescentă de 15 ani a fost scoasă dintre fiarele contorsionate de salvatori, după ce două mașini s-au ciocnit violent. Totul s-a întâmplat între localitățile Suruceni și Nimoreni.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în cele două mașini se aflau în total cinci persoane, iar în urma impactului adolescenta a rămas blocată între fiare. Salvatorii au intervenit pentru descarcerare, iar în scurt timp, victima a fost scoasă în stare conștientă. Aceasta a suferit leziuni grave și a fost predată echipajului medical.

De asemenea, alte trei persoane aflate în autoturismele implicate în accident au suferit traumatisme și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Circumstanțele și cauza producerii accidentului urmează să fie stabilite de către organele de drept.

Despre autor

Redacția STAR