NOUTĂȚI

Alerte de călătorie pentru țările din Orientul Mijlociu. Recomandările Ministerului Afacerilor Externe

Compus de Redacția STAR

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a emis alerte de călătorie pentru majoritatea țărilor din Orientul Mijlociu. Potrivit autorităților, situația regională rămâne tensionată.  Celula de Criză activează în regim permanent și monitorizează evoluțiile. Potrivit informațiilor confirmate de misiunile diplomatice ale Republicii Moldova, până în prezent nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite în rândul cetățenilor moldoveni aflați în statele monitorizate.

În Israel, situația de securitate rămâne complicată, iar cetățenii sunt îndemnați să respecte măsurile de precauție. Aeroportul rămâne închis, însă anumite puncte terestre de trecere a frontierei către Egipt și Iordania sunt funcționale. Ambasada Republicii Moldova a recepționat solicitări de asistență din partea unor cetățeni moldoveni și a oferit sprijin consular.

Și în Qatar situația este dificilă, dar stabilă. Spațiul aerian rămâne închis, iar populația este îndemnată să rămână în locurile sigure.  Periodic sunt raportate atacuri cu rachete. Și în Qatar ambasada a oferit sprijin consular cetățenilor moldoveni care au solicitat ajutor.

De asemenea, situația de securitate din Republica Islamică Iran este extrem de volatilă, pe fondul atacurilor aeriene asupra unor obiective militare și guvernamentale. Frontiera terestră dintre Iran și Republica Azerbaidjan rămâne închisă pentru pasageri, iar eventualele evacuări sunt posibile doar prin coordonare instituțională.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite deplasările neesențiale, să respecte instrucțiunile autorităților locale, să verifice statutul zborurilor și să mențină legătura cu misiunile diplomatice.

Despre autor

Redacția STAR