Percheziții la Întreprinderea de Stat „Întreprinderea pentru silvicultură Iargara” într-un dosar de delapidare a averii străine. Acțiunile sunt desfășurate de ofițerii Centrul Național Anticorupție, în comun cu procurorii și cu suportul Agenția Moldsilva.
Potrivit anchetatorilor, dosarul vizează gestionarea frauduloasă a fondurilor publice alocate pentru implementarea „Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor”. În perioada noiembrie 2024 – prezent, directorul și contabila-șefă ar fi pus în aplicare o schemă de sustragere a banilor destinați lucrărilor de împădurire.
Conform materialelor cauzei, ar fi fost organizate angajări fictive pentru plantarea puieților pe terenuri incluse în programul finanțat de Ministerul Mediului. Deși sumele erau achitate din buget, lucrările nu ar fi fost executate în realitate.
Verificările în teren au indicat lipsa lucrărilor pe aproximativ 60 de hectare, prejudiciul estimativ fiind de circa 4 milioane de lei. Totodată, au fost documentate cazuri de utilizare a bunurilor întreprinderii în scop personal.
În urma perchezițiilor la sediile de serviciu, domiciliile și automobilele persoanelor vizate, au fost ridicate probe relevante. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate


