Fără mare și fără munți, Republica Moldova reușește totuși să atragă tot mai mulți turiști străini. Unii caută liniștea satelor, alții vin pentru faimoasele vinuri, însă toți pleacă impresionați de ospitalitatea locală. Datele Biroului Național de Statistică arată că, în 2025, numărul vizitatorilor care au apelat la agențiile de turism a crescut cu peste 30 la sută. Cei mai mulți oaspeți vin din România și Italia, dornici să descopere „aurul lichid” al Moldovei.
Echipa ONE TV a mers într-unul dintre cele mai emblematice obiective turistice din țară, inclus în patrimoniul UNESCO. Este locul care nu lipsește din itinerarul niciunui străin, fiind desemnat în 2025 drept „Destinația Anului” la categoria Cultură și Educație.
Natalia Șalari este ghid de turism de aproape zece ani. Ea spune că numărul grupurilor de vizitatori este în continuă creștere. Uneori, excursiile adună zeci sau chiar sute de persoane, iar organizarea devine o provocare, însă nu una imposibilă.
”Probabil cu experiența începi să faci imunitate la grupurile numeroase. Am avut un caz când trebuia să organizăm o excursie pentru un grup de 70 de persoane. Defapt era un grup de peste 150-200 de persoane, dar am fost mai mulți ghizi repartizați pentru turul respectiv.”, a spus aceasta.
Ghizii de tursim spun că vizitatorii nu caută neapărat relief spectaculos, dar experiențe autentice și arome deosebite.
” Moldova are ospitalitate, are vinuri excepționale. Într-adevăr nu avem munți și nu avem mare, dar avem aurul nostru lichid, vorbim despre vin.”, a mai spus ea.
Pentru mulți turiști, prima interacțiune cu Republica Moldova se transformă într-o surpriză peste așteptări. Peisajele verzi și cultura viticolă rămân principalele puncte de atracție.
”Are suflet mare, oameni cu suflet mare. Aveți păduri. În loc de mare aveți multe lacuri, am observat. Și cea mai mare forță, e țara bogată în viticultură. Și probabil asta o face să fie și mai recunoscută în lume. ”
”Venim pentru prima dată în Republica Moldova. E un loc mirific. Niște peisaje și oameni cum rar întâlnești. „
”Am văzut multe butoaie. Pot să zic că e foarte frumos și mi-a plăcut adâncimea. A fost interesant. Și Moldova chiar e frumoasă.”
”O să mai revenim ca să ne facem cu adevărat o impresie mult mai mare și desfășurată.”
Cifrele confirmă că Moldova devine o destinație tot mai tentantă pe harta turistică a Europei. Dacă în 2024 aproximativ 67 de mii de turiști străini au vizitat Republica Moldova, în 2025 numărul acestora a ajuns la peste 90 de mii, în creștere cu aproape 34 la sută. Experții spun că străinii care ne vizitează contribuie la dezvoltarea localităților și aduc un impuls semnificativ economiei locale.
” Dacă am dezvolta turismul, noi am avea cel puțin 50-60 mii de oameni ocupați în sfera horecca, restaurante, hoteluri, agenții, transport. ”, a spus expertul economic, Veaceslav Ioniță.
Experții spun că numărul real al turiștilor este mult mai mare decât cel raportat oficial, deoarece mulți își organizează singuri călătoriile. În același timp, tot mai mulți străini aleg Republica Moldova pentru turism medical.
”Înainte nu vineau foarte mulți, dar acum, la acești 90 mii care vin în mod organizat, mai avem încă peste 100 de mii care vin neorganizat. Noi putem observa după modul cum ei se cazează la hotel, pentru că se cazează în mod individual. Noi astăzi avem cel puțin 30 de mii de persoane străine care vin în Republica Moldova pentru tratament.”, a mai spus expertul.
Datele statistice nu includ informațiile din raioanele din stânga Nistrului și municipiul Tighina.


