NOUTĂȚI

Doi bărbați, condamnați la ani grei de închisoare după ce și-au bătut amicul de pahar până la moarte

Compus de Redacția STAR

Doi bărbați, de 30 și 31 de ani, au fost condamnați pentru omor. Unul dintre ei a primit 14 ani de detenție. Celălalt a fost condamnat la 14 ani și 6 luni.

Potrivit anchetei, fapta a avut loc în martie 2025. Cei doi se aflau într-un apartament din sectorul Botanica al Capitalei. Acolo consumau alcool împreună cu victima.

Între cei trei a izbucnit un conflict spontan. Agresorii l-au lovit pe bărbat cu pumnii și picioarele. Violențele au continuat atât în apartament, cât și pe scara blocului.

Victima a fost lovită inclusiv în zona capului și a gâtului. Din cauza stării de ebrietate, aceasta nu a putut opune rezistență. Leziunile suferite i-au provocat decesul în scurt timp.

În instanță, inculpații și-au recunoscut parțial vina. Ambii aveau antecedente penale. Unul fusese condamnat anterior pentru jaf și răpirea unui mijloc de transport. Celălalt pentru tâlhărie.

Despre autor

Redacția STAR