NOUTĂȚI

Vladimir Plahotniuc rămâne după gratii încă 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani

Compus de Redacția STAR

Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc rămâne după gratii încă 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, la solicitarea procurorilor. Plahotniuc este deținut în prezent în Penitenciarul numărul 13. Acesta nu a participat la ședința în care s-a examinat demersul de arestare pe numele său.

Contactat de ONE TV, avocatul acestuia, Lucian Rogac, ne-a spus că Plahotniuc are nevoie de timp pentru a studia materialele cauzei, care ar fi 97 la număr. Tot în cadrul ședinței de luni, 20 octombrie, magistrații au început cercetarea judecătorească în dosarul „Frauda Bancară, în care Plahotniuc este învinuit de complicitate la furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar. În acest caz, instanța a fixat 28 de ședințe de judecată.

Amintim că oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost extrădat din Grecia în Republica Moldova pe 25 septembrie. Pe numele lui a fost pus imediat în aplicare un mandat de arestare, emis încă în anul 2022. Plahotniuc este cercetat penal în mai multe dosare de rezonanță. E vorba de „Frauda bancară”, „Metalferos”, „blanchetele pentru pașapoarte” și „kuliok”.

Despre autor

Redacția STAR