NOUTĂȚI

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost prins în flagrant, în timp ce primea o sumă mare de bani, în schimbul unui permis de conducere

Compus de Redacția STAR

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost prins în flagrant lângă Catedrala Mitropolitană de ofițerii SPIA și procurorii PCCOCS în timp ce primea o sumă mare de bani, în schimbul facilitării emiterii unui permis de conducere. Potrivit oamenilor legii, individul ar fi cerut de la o persoană suma de 4 500 euro pentru permisul auto de categoria „B” al soției unui cunoscut. Acesta afirma că îi poate convinge pe funcționarii Agenții Servicii Publice, să îi ajute să obțină documentul. Oamenii legii au publicat interceptări care surprind discuția celor doi.

,, -Întrebare definitivă, la Otaci e 4500, prețul nostru. 6000 pentru străini, definitiv de la zero. -De lei sau euro? -Dar dacă vrea să facă repede, te-am înscris la Botanica, unde trebuie, te-ai dus, ai dat actele și în decurs de două săptămâni, nu mai devreme, în două săptămâni îți dă că ai terminat, dacă în grabă. Dar dacă chiar vrei să o instruiești, o duci la școala auto care vrei tu”.

În discuția interceptată, bărbatul stabilește un termen limită și totodată, prima tranșă de bani pe care urma să o ridice de la victimă.

,, -Și cât timp? -Dacă va fi totul normal, în decembrie o să fie întrebarea rezolvată în întregime. -Acum îți dau 3000 și după 1500? -Acum facem 3500 plus… -Păi mi-ai zis 3000.-Eu îți zic așa cum trebuie!”

Individul și-a recunoscut vina, iar procurorii urmează să examineze probele în vederea transmiterii dosarului penal în instanța de judecată.

Despre autor

Redacția STAR