Mai multe mașini au fost avariate în urma unui accident rutier, produs azi dimineață, în sectorul Rîșcani al capitalei. Potrivit Poliției, unul dintre șoferii implicați, în vârstă 32 de ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cristina Talpă, ofițer de presă al Direcției de Poliție Chișinău, a declarat pentru info1.md că, două unități de transport de marca Kia s-au ciocnit frontal. În urma impactului, unul dintre automobile a fost proiectat într-un microbuz Ford, care a deteriorat ulterior un Citroen și și o Skoda, parcate în preajmă. Poliția documentează cazul.