Codul galben de înghețuri, emis ieri pentru zilele de 27 și 28 septembrie a fost prelungit cu încă o zi. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în acest interval, în orele nocturne și ale dimineții, se prevăd înghețuri cu intensitatea de -1…-3° Celsius la suprafața solului. Avertizarea vizează tot teritoriul țării. (TEXT NOU OUT)
Șefa Direcției Agrometeorologie a Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Svetlana Starcenco a explicat că temperaturile sunt normale pentru această perioadă, iar în contextul în care sunt de scurtă durată nu reprezintă un pericol semnificativ pentru culturile agricole.
,,Aceste înghețuri, culturile de câmp, cerealiere și de iarnă încă n-au fost semănate, de aceea nu există un pericol. În cazul în care ar fi înghețuri în aer, de 2 metri, atunci ar exista un pericol pentru strugurii încă nerecoltați. Dar acum, dacă și există pericol, atunci doar pentru legumele încă nerecoltate, pentru ele pericol de îngheț există”.
Conform prognozelor meteorologice luna octombrie va debuta cu maxime de până la + 17 grade Celsius și minime de + 8 grade.