STARNEWS

Organizatorii concertului lui Dan Bălan, PRIMA reacție după acuzațiile fanilor

Compus de Redacția STAR

Ar fi fost vorba despre o oboseală, întrucât artistul a fost implicat în pregătirile pentru concert și nu ar fi reușit suicient să se odihnească. Cel puțin de această părere sunt organizatorii concertului susținut în Ajunul Crăciunului, de Dan Bălan la Chișinău.

„Echipa noastră a dedicat săptămâni întregi pentru a realiza acest eveniment sub îndrumarea meticuloasă a unui artist perfecționist precum Dan Bălan.

Dan Bălan a fost implicat complet în proiect, personal ocupându-se de compoziția scenei, scenariul evenimentului și de alte aspecte artistice. Menționăm și faptul că în noaptea dinaintea concertului Dan Bălan a fost implicat în decorarea scenei, fiind necesare o serie de modificări de ultim moment, iar orele dinaintea concertului le-a dedicat pregătirii producției (sonorizare, show-ul de lumini și vizual).

Pe fondul unei oboseli extreme, e posibil ca anumite momente în care artistul a vorbit cu publicul să fi fost interpretate într-un mod particular, dar întreaga reprezentație artistică a fost excepțională”, au transmis organizatorii, citați de protv.

După concertul lui Dan Bălan, de la sfîrșitul săptămânii trecute unii fani l-au acuzat că ar fi consumat alcool înainte de a urca pe scenă. Unii sintre eia au fost de părere că acesta a urcat pe scenă în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor interzise.

“Nu știu daca este beat sau nu, dar cântă frumos, bravo”.
“Beat, obosit, nu contează. Dar cântă bine!”
“Bravo lui un artist de nota 200, cântă și beat ce are, cântă super frumos”, au fost comentariile unor internauți.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu