La alegerile parlamentare din 28 septembrie vor funcționa mai multe secții de votare în străinătate. Comisia Electorală Centrală a anunțat deschiderea a 301 secții, cu 70 mai multe decât la scrutinul prezidențial și referendumul pro-UE din toamna trecută, când au fost deschise 231 de secții pentru moldovenii din afara țării.
În schimb, numărul secțiilor de votare destinate locuitorilor din regiunea transnistreană este mai mic decât anul trecut. În acest scrutin vor fi organizate 12 secții, cu 18 mai puține față de cele deschise în 2024. Potrivit CEC, acestea vor deservi cetățenii cu drept de vot din localitățile de pe malul stâng al Nistrului, precum și din Tighina, comuna Chițcani și satele Cremenciug și Gîsca din raionul Căușeni, aflate temporar în afara controlului autorităților constituționale ale Republicii Moldova.
Anterior, așa-numitele autorități de la Tiraspol au cerut un număr mai mare de secții. În replică, vicepremierul pentru Reintegrare, Roman Roșca, a subliniat că obiectivul Guvernului este organizarea unui proces electoral corect, bazat pe libera exprimare. Totodată, unii experți în domeniu au remarcat că decizia autorităților de a limita numărul secțiilor este influențată atât de considerente economice, cât și de securitate.