Noi rețineri în dosarul penal inițiat pentru aducerea ilegală a mai multor mașini din Uniunea Europeană. Trei indivizi care ar fi introdus fraudulos în țară autoturisme în valoare de trei milioane de lei au fost reținuți de oamenii legii. Potrivit procurorilor, bărbații, cu vârste de 21, 29 și 67 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, erau membrii unei organizații criminale specializată în contrabandă cu mașini din țări europene, precum Belgia, Germania, Italia și Olanda.
De la începutul anului, aceștia au reușit să aducă ilegal în Republica Moldova mai multe autoturisme, patru dintre ele fiind pentru ei. În ziua reținerii au avut loc și 20 de percheziții în Chișinău și Ialoveni, care s-au soldat cu ridicarea telefoanelor mobile, banilor, plăcuțelor de înmatriculare, ștampilelor pentru falsificarea actelor, precum și a mai multor acte false.
În același dosar sunt cercetați alți cinci indivizi, membri ai aceleiași grupări. Este vorba de cinci bărbați din Chișinău și Tighina, cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani. Aceștia ar fi înregistrat ilegal vehiculele la Agenția Servicii Publice, folosind inclusiv certificatele de înmatriculare furate din UE.