Dornici să devină medici și să-și urmeze visul, zeci de tineri au venit la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, unde s-au format cozi pentru depunerea actelor în original. Odată ce și-au văzut numele pe lista admișilor, au vrut să se asigure că, din 1 septembrie, vor fi studenți cu acte în regulă. Chiar dacă nu toți au fost admiși la buget, mulți nu s-au lăsat descurajați de taxa de studii. Dorința de a îmbrăca halatul alb și de a păși în lumea medicinei este mai puternică decât obstacolul financiar.
,,V-ați regăsit în lista de stomatologie, foarte bine! Felicitări”.
Pentru unii, vestea admiterii la buget a fost una care a adus lacrimi de fericire și un sentiment de împlinire.
,,De mic îmi doresc să fiu medic și astăzi când am venit aici am simțit emoții de împlinire și fericire personală”.
,,M-am trezit de dimineață să verific și a fost o bucurie enormă să văd că am fost admisă la buget la medicină general, sunt bucuroasă că încep o nouă etapă la medicină”.
Pentru alții, chiar și un loc cu taxă nu e un motiv să renunțe. Ei sunt hotărâți să continue studiile, chiar dacă vor avea nevoie de susținere financiară din partea părinților.
,,Am intrat la contract dar nu este un impediment pentru mine. Abia aștept să începem anul de studii, știu că va fi greu pentru noi dar cred că voi avea success. – La ce specialite? – Medicină generală”.
,,Dar nu contează dacă contractual depășește chiar și 30 mii de lei? – Absolut. Dorința de a fi un specialist întrece alte motive. Sunt foarte pasionată de de farmacologie, de biodisponibilitate absolut de tot, asta m-a determinat să merg în cariera de farmacist”.
În acest an, peste 2.000 de tineri au depus dosare la USMF, însă doar aproximativ 1.300 vor fi admiși. Stomatologia a fost cea mai râvnită specialitate, cu peste 30 de candidați pe un singur loc bugetat. Au fost admiși, în special, olimpici și tineri cu medii peste 9,90.
,,Cel mai mare număr de cereri a fost la medicină generală deoarece sunt și cele mai multe locuri, stomatologia ca și ceilalți ani e în top cu un concurs de cereri pe numărul de locuri. Un număr de cereri mai mic a fost depus la sănătate publică, tehnologie și radiologie dar și acolo avem numărul de locuri mai puține de aceea este cunva și coretat numărul de cereri depuse și locurile oferite”, a spus secretarul Comisiei de Admitere, USMF, Gheorghe Harea.
Potrivit datelor Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, cea mai mare taxă de studii este la Stomatologie: 65 000 de lei pe an.