NOUTĂȚI

Prețurile la carburanți în scădere. În ultimele trei zile, prețul benzinei a scăzut cu 15 bani, iar cel al motorinei cu 13 bani

Compus de Redacția STAR

Prețurile la carburanți au intrat în trend descendent, începând cu această săptămână, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. În ultimele trei zile, benzina s-a ieftinit cu 15 bani, în timp ce prețul motorinei a scăzut cu 13 bani. Astfel, în perioada 26-28 iulie, benzina va costa 23 de lei și 15 bani pentru un litru, iar motorina – 20 de lei și 59 de bani.

ANRE explică tendința descendentă a prețurilor prin scăderea cotațiilor Platts și prin aprecierea monedei naționale față de dolarul american. În același timp, agenția subliniază că creșterile sau scăderile recente de prețuri trebuie interpretate ca ajustări temporare, rezultate din incertitudinea geopolitică și de alți factori externi.

Despre autor

Redacția STAR