NOUTĂȚI

Veronica Dragalin nu va mai putea ocupa funcția de procuror sau o altă funcție de demnitate publică timp de cinci ani

Compus de Redacția STAR

Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin nu va mai putea ocupa funcția de procuror sau o altă funcție de demnitate publică pentru o perioadă de cinci ani. Decizia a fost luată, joi, în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor cu votul a cinci din cei opt membri prezenți la ședința CSP.

Consiliul Superior al Procurorilor a acceptat raportul Comisiei de evaluare a procurorilor din 12 iunie, care stabilește că Dragalin nu a promovat vettingul care prevede evaluarea externă a integrității judecătorilor și procurorilor.

,,Cu votul a cinci membrii CSP a hotărât de accepta raportul de evaluare numărul 2 din 12 iunie 2025 emis de Comisia de evaluare a procurorilor în privința doamnei Veronica Dragalin, ex-procuror șef al Procuraturii Anticorupție și a constata nepromovarea evaluării în condițiile articolul 3, aliniatul 4 din Legea 252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor și modificarea unor acte normative. A aplica în privința doamnei Veronica Dragalin interdicția de a ocupa funcția de procuror, precum și alte funcții de demnitate publică timp de cinci ani”, a spus Mariana Cherpec, membră CSP.

Cei trei membrii CSP care au votat împotrivă sunt Elena Roșior, Aliona Nesterov și Mihail Sorbala. Ultimul a declarat că are o opinie separată care va fi publicată pe site-ul instituției.

La ședința CSP din 10 iulie, Veronica Dragalin, a solicitat respingerea raportului Comisiei de evaluare externă și încetarea procedurii de evaluare. Dragalin, nu a promovat vettingul, ca urmare a demisiei sale în timpul procedurii de evaluare. Potrivit Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, demisia depusă după expirarea termenului de 20 de zile de la notificarea privind inițierea evaluării este echivalentă cu nepromovarea vettingului.

Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție are dreptul să conteste decizia la Curtea Supremă de Justiție în termen de 15 zile. Solicitată de ONE TV Veronica Dragalin nu a răspuns la mesaje și la telefon pentru a ne spune dacă va contesta decizia sau nu. Anterior, Veronica Dragalin declara că își va apăra în judecată dreptul de a deține funcții publice și dacă nu va obține câștig de cauză, ar putea merge și la CtEDO.

În luna februarie Veronica Dragalin a anunțat că demisionează din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție. Aceasta a spus că a decis să plece pentru că este în dezacord cu proiectul de lege propus de mai mulți deputați din partidul de guvernământ. El prevede lichidarea Procuraturii Anticorupție și a Procuraturii pentru Combaterea Crimelor Organizate și crearea unei noi instituții, denumite PACO.

Despre autor

Redacția STAR