STARNEWS

Jennifer Aniston, apariție surprinzătoare alături de un bărbat celebru în timpul unei vacanțe de vis în Mallorca. Cine este noul ei iubit

Compus de Carolina Digori

După ani de încercări eșuate în dragoste, Jennifer Aniston pare să fi găsit o cale neconvențională pentru a-și regăsi echilibrul sentimental. Actrița în vârstă de 56 de ani, cunoscută pentru rolul din „Friends”, a fost văzută în Mallorca alături de Jim Curtis, un life coach carismatic, specializat în dezvoltare personală și relații, ceea ce a stârnit imediat speculații despre o posibilă relație.

Cei doi au petrecut împreună weekendul de 4 iulie, iar imaginile surprinse îi arată pe amândoi relaxați și zâmbitori. Curtis, care se descrie drept „coach transformațional și hipnoterapeut”, este urmat de peste 550.000 de oameni pe Instagram, acolo unde postează frecvent citate motivaționale și afirmații pentru vindecarea emoțională. Jennifer Aniston îl urmărește pe rețelele sociale de aproape doi ani.

Actrița a fost văzută purtând un top negru, pantaloni evazați și o pălărie cu boruri largi, în timp ce îl prezenta cu entuziasm pe Curtis unor prieteni apropiați, actorul Jason Bateman și soția acestuia, Amanda Anka. Grupul a participat apoi la o petrecere pe un iaht.

Nu este prima apariție publică a celor doi. Luna trecută au fost văzuți la hotelul de lux Ventana Big Sur din nordul Californiei.

Un indiciu subtil al apropierii dintre ei este interacțiunea constantă a actriței cu conținutul postat de Curtis. Săptămâna trecută, Jennifer a apreciat o postare în care acesta scria: „Repetă aceste afirmații pentru a te vindeca și a te recupera după un divorț, o despărțire sau o relație dificilă și pentru a atrage o nouă iubire – puternică, sănătoasă și divină.”

Ea a mai dat like și în noiembrie 2023 unei alte postări sugestive, în care Curtis nota: „E mai bine să te mulțumești cu ce ai sau să rămâi singur? Răspunsul se află în cultivarea relațiilor autentice. Cercetările arată că legăturile umane sunt esențiale pentru fericire. Așa că nu te mulțumi cu puțin în viața sentimentală, dar nici nu te izola.”

Curtis este și autorul volumului Shift: Quantum Manifestation Guide, o carte pe care Aniston a menționat-o într-o postare pe Instagram în luna mai, precizând că o citește.

Alte semnale că relația lor devine tot mai apropiată au apărut în aprilie, când Jennifer a declarat că a început să folosească hipnoza pentru a-și învinge frica de zbor: „Am făcut puțină hipnoză în ultima vreme… și e uimitor de eficientă!”

Metoda la care face referire seamănă cu terapia dezvoltată de Jim Curtis – „hypno-realization” – care, conform acestuia, ajută oamenii să se elibereze de traumele trecutului și să-și creeze o nouă realitate, bazată pe conexiuni profunde și iubire autentică.

Jim Curtis are, la rândul lui, o poveste de viață impresionantă. În 1995, după primul an de facultate, a fost diagnosticat cu leziuni pe coloana vertebrală care i-au provocat dureri cronice. A fost momentul în care a decis să își schimbe complet stilul de viață și să caute metode alternative de vindecare. Un profesor de la universitate, pe care îl numește „Stimulati” și „declanșator de gânduri”, i-a arătat calea către meditație și mindfulness.

În ceea ce o privește pe Jennifer Aniston, viața personală a fost adesea analizată intens de public. A fost căsătorită cu Brad Pitt între 2000 și 2005, iar despărțirea lor a fost extrem de mediatizată, mai ales după ce Pitt a început o relație cu Angelina Jolie, scrie elle.ro.

Într-un interviu din 2022, actrița a vorbit pentru prima dată deschis despre eșecul încercărilor de a avea copii prin fertilizare in vitro: „Drumul către a avea un copil a fost o adevărată provocare pentru mine. Toți anii aceia de speculații… A fost foarte greu. Am făcut fertilizare in vitro, am băut ceaiuri chinezești, am încercat orice. Am aruncat tot ce am putut în lupta asta.”

Despre autor

Carolina Digori