NOUTĂȚI

Solicitanții de vize în SUA, obligați să indice numele de utilizator sau pseudonimele folosite pe rețelele sociale în ultimii cinci ani

Compus de Redacția STAR

Reguli noi pentru moldovenii care solicită vize americane. Aceștia vor fi obligați să indice toate numele de utilizator și pseudonimele folosite pe rețelele sociale în ultimii cinci ani.

Până acum, la solicitarea vizei erau necesare doar datele privind profilul folosit în momentul depunerii cererii. Ambasada americană din Chișinău a avertizat că cei care nu se vor conforma noilor cerințe ar putea primi refuz de a intra în Statele Unite.

Noua politică, anunțată de Departamentul de Stat american, are ca scop identificarea oricăror „semne de ostilitate” față de cetățenii, instituțiile sau valorile SUA, precum și detectarea eventualelor legături cu terorismul sau antisemitismul.

Presa americană a scris că măsura îi vizează în special pe studenții cu simpatii pro-palestiniene și vine în contextul unei ample ofensive a administrației Trump.

Despre autor

Redacția STAR