Douăzeci de mii de cetățeni străini care au obținut recent cetățenia Federației Ruse au fost trimiși să lupte pe frontul din Ucraina. Datele au fost prezentate de șeful Comitetului de Investigații al Rusiei, Aleksandr Bastrîkin, în cadrul unui forum desfășurat la Sankt Petersburg, relatează jurnaliștii de la The Insider. Potrivit oficialului rus, acest număr reprezintă un sfert din totalul străinilor cu cetățenie rusă care au fost reținuți de forțele de ordine în timpul raziilor și aduși cu forța pe linia frontului. Informațiile provoacă îngrijorare și la Chișinău, în contextul în care mii de moldoveni dețin și cetățenie rusă, avertizează experții WatchDog.md în cadrul podcastului „Tărăboi”.
,,Lucrul acesta este deosebit de îngrijorător pentru noi, pentru că noi avem mulți concetățeni în Federația Rusă care au și cetățenia Federației Ruse și acum avem o confirmare oficială, nu o bănuială, nu îngrijorare, dar iată avem o confirmare oficială din partea procurorului-șef a Federației Ruse că acești oameni sunt în pericol, adică ei pot fi luați și trimiși pe front”, a spus expertul Eugeniu Muravschi.
,,Și dacă cineva crede că eu am 45 de ani și pe mine nu o să mă ia, sunt cazuri în care au fost mobilizați și oameni de 60 de ani, adică nu există o limită, hai să spunem foarte clară de sus pentru acești oameni: ei, de regulă, sunt înregistrați ca voluntari. Te-a reținut pe tine Bastrîkin și ți-a spus: semnează aici, dacă nu te duci la închisoare, pentru droguri sau ce dosare mai inventează acum”, a spus expertul Andrei Curăraru.
Experții avertizează că persoanele străine cu cetățenie rusă, inclusiv cetățenii moldoveni, se numără printre cele mai expuse riscului de a fi trimise pe front.
,,Și mă gândesc, poate multă lume se împacă: ei, dar poate ce anume pe mine o să mă aleagă? Dacă ești moldovean cu cetățenie rusă, ești mai la risc, pentru că noi am văzut politica Kremlinului de a trimite întâi minoritățile pe front. Dacă ești moldovean cu cetățenie rusă, tadjik cu cetățenie rusă sau pur și simplu un membru a Federatiei Rusiei din Buriatia sau Cecenia sau alte regiuni, pe ăștia în primul rând o să-i… preferențial…carne de tun pe front”, a amai adaăugat Muravschi.
,,Ceea ce le recomand eu, în special, bărbaților care trăiesc pe teritoriul Federației Ruse, gândiți-vă de două ori care sunt opțiunile: niște obligații gen ipotecă sau ceva de tipul acesta, acum este ultimul vagon în care mai puteți să săriți și să nu fiți mobilizați la război”, a adăugat Curăraru.
Podcastul „Tărăboi”, realizat de experții comunității Watchdog.md, poate fi urmărit integral sâmbătă, la postul TV Next, începând cu ora 20:00, și duminică, la Star TV, de la ora 21:30.
Lasă un comentariu