Pastile pentru slăbit cu efect psihotrop, trimise prin Poșta Moldovei, au fost descoperite de ofițerii Antidrog. Coletul, care conținea 100 de cutii cu peste trei mii de pastile, a fost trimis din Kazahstan și primit, într-un oficiu al Poștei Moldovei din Chișinău, de către o femeie de 45 de ani.
În Moldova, o cutie cu astfel de pastile psihotrope se vinde cu până la o mie de lei. Femeia care a primit coletul cu substanțe psihotrope este cercetată în stare de libertate pentru contrabandă și circulația ilegală a drogurilor, iar dacă va fi găsită vinovată, riscă până la 15 ani de închisoare. Procurorii menționează că suspecta nu a fost plasată în arest, pentru că are în grijă doi copii minori.
Lasă un comentariu