Un bărbat în vârstă de 84 de ani din raionul Edineț a scăpat cu viață după ce a căzut într-o fântână la o adâncime de 14 metri din gospodăria sa. Victima s-ar fi simțit rău în timp ce scotea apă și a fost trasă în jos de un mecanism defect.
Trei echipe de salvatori au intervenit la fața locului și au reușit să-l scoată la suprafață. Bărbatul era conștient și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul anului 2025, două persoane au fost salvate după ce au căzut în fântâni.