NOUTĂȚI

Cel puțin 17 persoane au fost rănite de un nou atac masiv al armatei ruse în Harkov și Dnipro

Compus de Redacția STAR

Cel puțin 17 persoane au fost rănite de un nou atac masiv al armatei ruse țintit asupra orașelor ucrainene Harkov și Dnipro. În noaptea de marți spre miercuri, zeci de drone rusești au avariat locuințe private, depozite, blocuri din cartiere rezidențiale și automobile. Autoritățile ucrainene au mobilizat echipe de intervenție pentru a acorda primul ajutor victimelor și pentru a evalua pagubele. Se întâmplă în ziua în care în Krivoi Rog părinții și-au înmormântat cei 9 copii uciși pe 5 aprilie de o rachetă balistică rusească care a căzut în apropierea unui teren de joacă.

Cel mai mult a avut de suferit orașul Dnipro, unde umărul răniților este de 15 persoane. Opt dintre aceștia sunt spitalizați, dintre care un pacient este în stare „gravă”. În Harkov loviturile au provocat șase focare de incendiu, cu o suprafață totală afectată de peste 1200 de metri pătrați. Potrivit informațiilor preliminare, două persoane au fost rănite.

Una dintre dronele kamikaze a lovit și a distrus complet un depozit din centrul orașului Harkov. Întregul volum de marfă de uz non-militar a fost mistuit de flăcări.

„Nu era niciun obiect militar. Aici lucrau oameni civili, ceea ce demonstrează încă o dată că Rusia vizează în mod deliberat civilii. Erau șervețele umede, mobilă și produse de patiserie”, a spus Darina Ocikur, proprietarua unei întreprinderi.

Potrivit primarului orașului Harcov, Igor Terehov atacurile asupra infrastructurii civile au ca scop intimidarea populației.

„Am mai spus-o, este o tactică nouă a inamicului nostru de a intimida oamenii, deoarece a fost atacată infrastructura civilă a orașului. Mai mult, înțelegeți că atunci când oamenii, copii merg la culcare și se produc atacuri atât de puternice, evident că atacul este o încercare de a-i intimida, doar că asta nu le va reuși.”

Orașul Harkov din nord-estul Ucrainei continuă să fie o țintă frecventă a atacurilor aeriene rusești. Săptămâna trecută, un atac masiv cu drone a dus la pierderea a patru vieți și a rănit 35 de persoane, printre care se numără și un copil.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu