NOUTĂȚI

UE nu va renunța la sancțiunile împotriva Rusiei, cât trupele ruse nu sunt retrase din Ucraina

Compus de Redacția STAR

Uniunea Europeană nu are nicio intenție de a relaxa sancțiunile împotriva Rusiei cât timp aceasta nu își retrage trupele din Ucraina. Poziția a fost reafirmată joi, la Paris, în cadrul unui summit internațional la care au participat peste 30 de lideri, inclusiv președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev a menționat că ridicarea sancțiunilor în acest moment ar fi „o catastrofă pentru diplomație”.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și premierul Marii Britanii, Keir Starmer, au anunțat că UE va continua să intensifice presiunea economică asupra Rusiei. Asta în contextul în care Moscova a condiționat un eventual armistițiu prin anularea unui șir de sancțiuni impuse băncilor ruse, inclusiv reconectarea la sistemul SWIFT. Deși SUA au promis să ajute Rusia în acest sens, ridicarea acestei restricții depinde de Uniunea Europeană.

„Ne-am înțeles că trebuie să mergem mai departe pentru a sprijini eforturile de pace ale Ucrainei, precum și pentru a crește presiunea asupra Rusiei, astfel încât aceasta să devină serioasă. Asta înseamnă sporirea presiunii economice asupra Rusiei, accelerând noi sancțiuni mai dure, care să apese veniturile Rusiei din sectorul energetic”, a spus prim-ministrul Marii Britanii, Keir STARMER.

Gazda summit-ului, Emmanuel Macron a anunțat că Franța și Marea Britanie vor trimite în curând o delegație militară la Kiev pentru a sprijini monitorizarea unui eventual acord de încetare a focului.

„Am convenit că prim-ministrul britanic și cu mine vom manda șefii noștri de stat major să trimită o echipă franco-britanică în Ucraina în următoarele zile. Această echipă va colabora îndeaproape cu partenerii noștri ucraineni, care au aprobat acest mecanism, pentru a pregăti, în toate domeniile, structura armatei ucrainene de mâine.”

În același timp, Volodimir Zelenski a reiterat că Ucraina trebuie să fie puternică pentru a ajunge la o pace justă.

„Pentru mine este important ca Ucraina să fie puternică la aceste negocieri, pentru a avea o șansă să încheiem acest război prin negocieri. Nu doar să-l încheiem, dar să avem o pace justă, să nu avem mâine un alt război. Iată ce vreau, eu, vreau garanții de la SUA.”

Președintele Macron a mai anunțat că Franța va acorda Ucrainei un nou pachet de ajutor militar în valoare de două miliarde de euro. Noul pachet de sprijin include rachete antitanc, sisteme de apărare aeriană, muniție, vehicule blindate și rachete

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu