Administrația americană a anulat 83% dintre programele USAID, după o revizuire de șase săptămâni. Informația a fost dezvăluită luni de secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, într-o postare pe rețelele de socializare.
Rubio a precizat că au fost anulate în total 5.200 de contracte gestionate de USAID.
,,Oficialul american a scris că „prin aceste proiecte s-au cheltuit zeci de miliarde de dolari, iar în unele cazuri, acestea ar fi avut un impact negativ asupra intereselor naționale esențiale ale Statelor Unite. Cele 18 la sută dintre programele rămase, adică aproximativ 1.000, ar urma să fie administrate sub autoritatea Departamentului de Stat.”, a mai menționat șeful diplomației americane.”
După preluarea mandatului, pe 20 ianuarie 2025, președintele american Donald Trump a suspendat pentru 90 de zile asistența financiară oferită altor țări prin USAID. Scopul declarat a fost de a revizui care dintre proiectele de finanțare sunt aliniate la politica externă a administrației sale. De la începutul războiului în Ucraina, prin intermediul USAID, Moldova a primit susținere financiară în valoare de 949 de milioane de dolari. Printre cele mai importante proiecte din Republica care au fost afectate de decizia SUA de a suspenda sprijinul prin intermediul USIAD, sunt cele legate de sectorul energetice.Unul dintre proiectele suspendate vizează construcția liniei electrice Strășeni-Gutinaș, cu o lungime de aproape 200 de kilometri.
Lasă un comentariu