NOUTĂȚI

Moldova va avea Camere Agricole, structuri menite să ofere consultanță și sprijin fermierilor

Compus de Redacția STAR

În Republica Moldova vor fi create Camere Agricole, menite să sprijine fermierii prin consultanță, instruire și acces la informații despre finanțare și piețe de desfacere. Parlamentul a aprobat proiectul de lege în a doua lectură, iar noile instituții vor deveni funcționale din 1 ianuarie 2026. Camerele vor fi organizate la nivel regional și național. Inițiativa este susținută de majoritatea fermierilor și asociațiilor agricole, susțin autoritățile. Singurii care par să se opună sunt membrii Asociației „Forța Fermierilor”, potrivit cărora, noua structură va aduce mai multă birocrație și costuri suplimentare.

Camerele Agricole vor facilita accesul fermierilor la subvenții și alte forme de sprijin oferite de stat și Uniunea Europeană. Înregistrarea în Camerele Agricole va fi obligatorie pentru toți agricultorii care exploatează terenuri de peste 0,1 hectare. Fără această înregistrare, fermierii nu vor putea beneficia de subvenții.

,,Între lecturi din 25.04.24 până în ziua de azi Ministerul agriculturii a organizat discuții sau dezbateri pe proiectul de lege în cele 10 regiuni în care urmează ulterior să fie centre de camere agricole regionale, cu participarea la câteva mii de agricultori din toată țară. O singură asociațiă generală, care nu este de profil este deschis contra. Nici o altă asociație de specializare nu s-a arătat împotriva legii în cauză”, a spus președintele Comisiei Parlamentare Agricultură și Industrie Alimentară, Alexandr Trubca.

Însă, potrivit lui Alexandru Bădărău, directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Camerele Agricole vor adăuga birocrație inutilă și vor împovăra agricultorii cu taxe suplimentare.

,,Dacă pân acuma agricultura Republicii Moldova se afla în genunchi, ea acuma să fie pusă pe burtă. Camera agricolă în primul rând va fi creată ca o structură suplimentară absolut. Care o să complice și mai mult activitatea agricultorilor. Burocratizarea și procesul de burocratizarea o să crească. Camera agricolă ca instituție pentru Republca Moldova nu era deloc absolut necesară pentru a fi creată ca instituție nouă”.

Fostul lider al Forței Fermierilor, Alexandru Slusari, critică, la rândul său, legea. Potrivit lui, aceasta nu are nicio legătură cu armonizarea legislației naționale cu normele europene și că reprezintă doar „un moft al unei persoane incompetente”.

Fermierii care se opun proiectului de lege au anunțat că vor depune o declarație colectivă în data de 7 martie, prin care vor cere anularea legii. Camerele Agricole urmează să fie înființate în Chișinău, Bălți, Hîncești, Florești, Edineț, Orhei, Ungheni, Cahul, Căușeni și Comrat.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu