NOUTĂȚI

Grădinițele din țară se transformă în aceste zile în adevărate scene de sărbătoare

Compus de Redacția STAR

Grădinițele din țară se transformă în aceste zile în adevărate scene de sărbătoare, unde copiii își exprimă dragostea și recunoștința față de mamele și bunicile lor. Și la Grădinița „Sălcioara” din orașul Stăuceni, a avut loc tradiționalul matineu, unde micuții din grupele pregătitoare au oferit un au cântat, au recitat poezii și au dansat. La final, fiecare mamă și bunică a primit flori, mărțișoare și îmbrățișări.

Micuții au așteptat ziua matineului cu nerăbdare. După săptămâni întregi de repetiții, și-au surprins părinții cu un spectacol emoționant. Nu au lipsit poeziile prin care au vrut să le mulțumească mamelor și bunicuțelor pentru grija lor.

De la hore tradiționale la ritmuri moderne, fiecare moment a fost o declarație de iubire pentru cele mai importante femei din viața lor.

,,Muncește ca să avem mulți bani”.

,,Pentru că ea pe mine mă ascultă mereu ce vreau eu”.

,,Apreciez tot timpul ce face ea pentru mine și o iubesc foarte mult”.

,,Îmi face mâncare, îmi dă haine”.

În sală, aplauzele au răsunat neîncetat, iar emoțiile s-au citit pe chipurile părinților.

,,Acum am trăit intens mândria de a fi mamă de fată. Mândria de a cunoaște ce este dragostea. O dragoste necondiționată între copil și mamă”.

,,Doar emoții pozitive, plăcute”.

,,Foarte mari, foarte mari emoții. Chiar până la lacrimi”.

Ziua Internaţională a Femeii este marcată în data de 8 martie.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu