NOUTĂȚI

,,Avocații Poporului” au venit în ajutorul unei mame cu doi copii

Compus de Redacția STAR

Experții de la emisiunea „Avocații Poporului” au încercat să o ajute pe Diana, o femeie din raionul Ungheni, care crește singură trei copii, după ce soțul ei a fost condamnat la închisoare. Bărbatul a ajuns după gratii după ce l-a lovit pe un consătean. Acum, femeia spune că nu are cu ce își crește copiii, unul dintre care a fost diagnosticat cu leucemie.

Acum o lună, viața Dianei Grădinari a fost data peste cap. Soțul ei a fost dus într-un penitenciar, unde are de ispășit o pedeapsă de trei ani de închisoare. Bărbatul a fost găsit vinovat de vătămarea corporală a unui coleg de muncă.

,,A zis că a venit soția lui, erau serviți, au fost la o zi de naștere, erau serviți și soțul meu tot era servit. A zis că a vrut să o arunci, dar nu în el (în victim n.r.), dar l-a lovit cu sticla pe domnul”.

,,Dacă erau neînsemnate vătămările, putea fi o pedeapsă contravențională, dar începând de la vătămările ușoare, vorbim de huliganism calificat din punct de vedere penal”, a spus avocatul emisiunii, Dorin Podlisnic.

Diana spune că soțul ei era singurul care muncea. Acum, ea trebuie să crească singură copiii de 6,5 și, respective, 4 ani. Mezina familiei suferă de leucemie și are nevoie de tratamente costisitoare.

,,Plec la muncă cu ziua, pentru a-I întreține pe copii. Acum, mă întreb ce fac autoritățile pentru a vă ajuta? Am mers la asistența socială și am întrebat ce acte trebuie să prezint pentru a obține un ajutor social?”

,,Niciodată nu vă duceți la administrația locală cu vorbe. Așa cum puteți, pe o pagină de caiet, pe o foaie A4, scrieți o cerere, să vă dea număr de înregistrare și să știți cine a primit această cerere. Dacă vreți, vă ajut eu să scrieți o cerere, pentru că nu mă costă nimic să o fac’‘, a mai spus avocatul.

,,Diana are foarte mare nevoie de support. Din experiența mea, dar și, în general din diferite studii sociale, psiho-sociale care sunt făcute, persoanele care se pomenesc în astfel de situații, pot să se frângă emotional, psihoemoțional”, a spus psihologul emisiunii, Daniela Feldman.

Alte povești de viață cutremurătoare, dar și analiza experților în drept și alte domenii, puteți urmări de luni până joi, de la ora 19:00, la ONE TV.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu