NOUTĂȚI

Un fost judecător implicat în schema Laundromat, a fost condamnat, dar scapă de pedeapsă

Compus de Redacția STAR

Un alt fost judecător implicat în schema Laundromat, care ar fi emis două hotărâri ilegale privind încasarea datoriilor de 1,2 miliarde de dolari de la pretinși datornici în favoarea unei companii străine, a fost condamnat la cinci ani de pușcărie, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pentru aceeași perioadă. Este vorba de Serghei Popovici. Acesta însă a scăpat de pedeapsă datorită expirării termenului de prescripție privind tragerea la răspundere penală.

Sentința, dictată de magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul în sectorul Buiucani, poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău. Cauza penală a fost pornită în septembrie 2016 de procurorul general. Conform probelor acuzării, inculpatul, care deținea funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Comrat, a dictat inițial decizia privind încasarea datoriei în sumă de 500 de milioane de dolari de la pretinșii debitori, iar ulterior, cea de-a doua sentință prin care a dispus returnarea datoriei de 700 de milioane de dolari în beneficiul creditorului, o companie străină, deși lipseau mai multe acte juridice necesare sau valabile care să ateste împuternicirile reprezentantului acestuia.

Prin urmare, suma considerabilă a fost transmisă unui executor judecătoresc, care a încasat-o forțat din conturile bancare ale pretinșilor debitori, în folosul creditorului. Judecarea acestui caz a durat peste opt ani, iar inculpatul a negat acuzațiile. În mai 2024, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat prima sentință în dosarul Laundromat, fiind vorba de Gheorghe Marchitan, iar în iulie a aceluiași an, Gheorghe Gorun a fost găsit vinovat în același caz, dar ambii au scăpat de pedeapsă datorită expirării termenului de prescripție. „Laundromat”, considerat drept cea mai mare operațiune de „spălare” de bani din istorie, vizează 16 judecători, precum și persoane din domeniile politic sau financiar-bancar. Prin această schemă s-ar fi spălat 20 de miliarde de dolari din Rusia, prin intermediul instanțelor moldovenești.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu