Un cetățean moldovean, care a fost condamnat la pușcărie cu suspendare acum trei ani în România pentru spargeri, a fost încătușat pentru spălare de bani la Chișinău. Acesta, alături de alți doi indivizi, care-și ispășesc pedeapsa într-o pușcărie peste Prut, au comis mai multe spargeri, iar banii obținuți i-au investit în imobile și mașini în Republica Moldova pentru a ascunde urmele surselor financiare.
Astfel, la domiciliul individului de 44 de ani, care ar fi organizat spălarea de bani prin intermediul rudelor și amicilor, cât și la ceilalți membri au avut loc percheziții. În timpul descinderilor au fost ridicate tehnică specială, camere de supraveghere video, înscrisuri de ciornă, precum și ceasuri de lux care ar fi fost furate din Uniunea Europeană. Cazul este investigat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, iar în urma demersului acuzării, instanța a dictat 30 de zile de arest pe numele bărbatului.
Lasă un comentariu