Un scandal de proporții a luat amploare în România, unde mai mulți politicieni ar fi implicați în dosarul NORDIS. Presa de peste Prut vorbește că zeci de milioane de euro, ai companiei imobiliare Nordis, care a țepuit cetățenii români ar fi fost cheltuiți de nume sonore de la București.
În urma unei investigații jurnalistice, în presa română au apărut informații precum că mai multe zboruri cu avioane private, dar și deplasări cu mașini de lux ar fi fost oferite unor lideri de la București de către compania Nordis. Printre beneficiari se regăsesc premierul României Marcel Ciolacu, fosta președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, și Sorin Grindeanu, ministrul român al Transporturilor și Infrastructurii, dar și alți lideri PSD. Inițial, liderul PSD a negat că a călătorit cu avioane private. Apoi, a admis acest lucru, dar a spus că a făcut-o pe banii săi.
”M-ar fi afectat în mod direct în cazul în care aș fi încălcat legea, în cazul în care aș fi știut că proprietarii Nordis fac parte dintr-un grup infracțional, în momentul în care aș fi știut sau contribuit la acest grup, lucru pe care nu l-am făcut și știți acest lucru”, a spus Ciolacu.
Potrivit DIICOT, aceștia au profitat de condiții de lux pe banii oamenilor păgubiți de compania Nordis. De exemplu 1,5 milioane euro pe zboruri cu avioane private sau elicoptere spre diverse destinații de lux de vacanță, din țară și străinătate.
Mega afacerea a avut un rulaj de aproximativ 200 milioane de euro, cu un prejudiciu de 70 de milioane euro în urma delapidărilor și a spălărilor de bani. Notarul mai multor tranzacții este fiica fostului președinte al României Traian Băsescu, Ioana Băsescu, fiind pusă sub acuzare în acest dosar. Deocamdată au fost reținute 11 persoane în dosarul Nordis printre care proprietarii companiei Vladimir Ciorbă și soția sa Laura Vicol.
Ultima a primit 30 de zile de arest.
Lasă un comentariu