NOUTĂȚI

Tiraspol tace, deocamdată, dacă este gata să accepte condițiile UE în schimbul ajutorului pe termen lung

Regimul de la Tiraspol nu a anunțat, deocamdată, dacă este gata să accepte condițiile Uniunii Europene în schimbul ajutorului pe termen lung pentru rezolvarea crizei energetice provocate de Rusia. Chișinăul este cel care trebuie să stabilească aceste condiții, care țin, în primul rând, de respectarea drepturilor omului în regiune. Chiar dacă Tiraspolul nu a avut vreo reacție, viceprim-ministrul pentru Reintegrare spune că este optimist.

,,Nu avem, deocamdată, o reacție, dar suntem convinși că reacția va fi. Este nevoie să depășim această situație critică, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Sperăm că treptat, treptat, subiecte care erau de nedepășit în procesul de negocieri 1+1 își vor găsi soluția. Sigur că ele trebuie discutate, sigur că avem nevoie și de implicarea partenerilor externi care sunt implicați în aceste discuții, dar sunt foarte optimist, nu pot să zic că mai optimist ca niciodată, dar pot să zic mai optimist decât eram acum o lună, chiar două luni”, a spus viceprim-ministru pentru Reintegrare, Oleg Serebreanu.

Uniunea Europeană mai cere ca resursele energetice trimise pe malul stâng al Nistrului să fie destinate exclusiv locuitorilor, instituțiilor publice și afacerilor mici.

,,Tiraspolul a fost informat și public s-a spus că întreprinderile mari nu pot utiliza acest gaz umanitar, aceasta este și poziția exprimată de Uniunea Europeană. Asta nu înseamnă că noi nu vrem ca aceste întreprinderi, întreprinderile mari să nu funcționeze. Ele pot funcționa, pot achiziționa gaz, energie electrică și plătesc în condiții egale cu întreprinderile de pe malul drept”.

După o lună în care au stat în frig și s-au confruntat cu pene de curent, locuitorii din regiunea transnistreană au început să primească gaze naturale, din 1 februarie.

În zilele de 3 și 4 februarie 2025, reprezentanții Ministerului Energiei și alți funcționari au mers în stânga Nistrului, pentru a vedea cum sunt folosite ele și au constatat că obiectivele industriale execută dispoziția Guvernului de la Chișinău. Acest ajutor este pentru o perioadă de 10 zile. Dacă regiunea va primi, în continuare, gaze naturale, depinde de cât de deschis este regimul de la Tiraspol să respecte condițiile invocate de Uniunea Europeană. Oferta europenilor este de a acoperi necesitățile energetice ale regiunii până la mijlocul lui aprilie, adică 70% din consumul social pe care l-au avut până la criză.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu