Nu există niciun suspect sau inculpat în acest moment în dosarul penal deschis pe fapt în cazul decesului unei femei de afaceri, într-un salon de înfrumusețare din Capitală, au precizat reprezentanții Procuraturii Chișinău pentru ONE TV. Dosarul a fost inițiat sub suspiciunea de neglijență, adică o eroare profesională comisă în timpul unei proceduri medicale. Procuratura a precizat că în dosar vor fi persoane vizate cu statut juridic clar abia după finalizarea expertizei judiciare.
În același timp, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a scris pe rețelele de socializare că medicul care a efectuat anestezia, posibil responsabil de decesul femeii, a desfășurat anterior activități ilegale într-un spital de stat.
,,Dar vreau să specific că, din câte cunoaștem, doctorița anesteziolog e cea care a activat anterior în cadrul unui spital public, unde în urma unei anchete instituită prin ordinul meu, s-a descoperit, pe lângă o mulțime de ilegalități, și o secție clandestină de chirurgie cosmetologică. Directorul, care mai era și vicepreședinte al unui partid nou cu politicieni vechi, a fost demis, secția închisă, personalul disponibilizat, iar materialele trimise imediat la procuratură. A trecut ceva timp, dar de la procuratură niciun semn. Doctorița și-a mutat cuibul și rezultatul îl vedem”, – a scris pe Facebook ministra Sănătății.
În data de 30 ianuarie, o femeie de 35 de ani a murit într-un salon de înfrumusețare din Chișinău în timpul unei proceduri cosmetologice.
Lasă un comentariu