NOUTĂȚI

Procesul de judecată în dosarul „Sacoșa”, în numele lui Igor Dodon, bate pasul pe loc

Compus de Redacția STAR

Procesul de judecată în dosarul intitulat generic „Sacoșa”, în care fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, este învinuit de de corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, bate pasul pe loc. Nici Igor Dodon și nici martorii apărării nu s-au prezentat la ședința de luni. În lista martorilor sunt 150 de persoane.

,,Avem o lista de martori, care este acceptată de instanță. Este un număr destul de consistent. Avem o tactică de a invita martorii, deci nu invită, la întâmplare. Noi avem o ordine. Astăzi urma să fie audiat un ex-consilier prezidențial, Dumnealui se află într-o deplasare și a informat și instanța și pe avocați că nu poate să vină”, a spus avocatul inculpatului, Petru Balan.

,,E un număr foarte mare. După cum vedeți și atăzi în ședința, este dificil s-asiguri prezența martorilor. Și cred eu că părții apărării l-ar fi mai dificil. Noi acuzatorii facem citația, avem alte pârghii, cumva fața de cei care nu doresc să prezintă. Aparatorilor le este un pic mai greu, dar cumva au promis că astfel cazuri de amânare nu se vor mai întâmpla, vor asigura minim 2-3 martori în ședință, în cazul lipseu unui să putem lucra cu alte”, a spus procurorul pe caz, Vitalie Codreanu.

Tot în cadrul ședinței, avocații lui Igor Dodon au solicitat recuzarea a doi dintre cei trei judecători ai Curții Supreme de Justiție din complet, invocând posibile influențe externe asupra acestora.

,,Ei nu sânt depuse întâmplător. Spre exemplu la caz a fost vorba despre participarea a unui magistrat la o ședință la președinție. Știți că puterea executivă este separată de puterea judecătorească și nu are ce să facă un magistrat, să fie chemat la președinție. Și asta ridică dubii intemiate fața de independența acestui magistrat. Fața de alt magistrat e vorba de faptul că un membru a familiei ocupă o funcție în Consiliul de administrație a Energocom”, a mai spus Balan.

Curtea Supremă a respins solicitarea avocaților, iar procurorul Vitalie Codreanu a menționat că acuzațiile apărării au mai degrabă un substrat politic.

,,Nu suntem de acord. De multe ori instanța a ridicat obiecțiile noastre atunci când a fost formulate întrebările apărării. Și invers atunci când noi formulam întrebările de multe ori se acceptau acele obiecții a părții apărării”, a punctat Codreanu.

De asemenea, toate părțile din dosar au primit rezultatele expertizei video, care constituie una dintre probele principale ale cauzei. Înregistrarea realizată cu cameră ascunsă surprinde întâlnirea dintre Igor Dodon și Vlad Plahotniuc, în care fostul lider democrat îi oferă o sacoșă neagră lui Dodon.

,,Mai greu o să vă comentez acest raport de exepertiză pentru că el încă nu a fost de fapt examinat de instanța cu participarea părților, pot doar să zic faptul că experții au confirmat că sânt copii și că pe aceste copii au fost intervenții’‘, a spus Balan.

Procurorii au precizat că detaliile raportului nu pot fi făcute publice până când acesta nu va fi examinat în instanță.
Igor Dodon respinge toate acuzațiile care i se aduc.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu