NOUTĂȚI

Energocom a semnat două contracte noi de import a energie electrice din România, la prețuri plafonate

Compus de Redacția STAR

Mai multă energie electrică, importată la prețuri fixe, în cadrul contractelor bilaterale de achiziție. Energocom a anunțat că a semnat două NOI astfel de contracte. De la central nucleară de la Cernavodă urmează să fie procurați cu 10 MW bandă mai mulți decât în ianuarie. De asemenea, a fost semnat un contract cu Hidroelectrica, compania românească ce administrează hidrocentrale, pentru o cantitate de 20 MW bandă.

Ambele contracte presupun un preț plafonat ce nu va depăși 80 de euro pentru un megawatt-oră. Un alt contract a fost semna cu D.Tranding. Acesta prevede un grafic de livrare cu mai multă energie electrică ziua, când este consum mai mare, și cantități mai mici noaptea, când nu este cerere. Prețul de achiziție este, la fel, plafonat la 145 de euro per megawatt-oră. Astfel, în luna februarie, ponderea energiei achiziționate de pe bursă ar urma să se reducă la aproape 25%, față de 39%, cât a fost în ianuarie. Pe bursă, prețurile sunt volatile și cresc, în special, în orele de vârf, când consumul este mai mare. De exemplu, în ianuarie, ele au variat între 130 și aproape 300 de euro pentru un megawatt/oră, potrivit specialiștilor care au analizat piața.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu