NOUTĂȚI

În primele 10 zile ale lunii februarie, Centrala de la Cuciurgan ar putea să ofere gratuit energie electrică

Compus de Redacția STAR

În primele 10 zile ale lunii februarie, Centrala Electrică de la Cuciurgan ar putea să ne ofere gratuit energie electrică, în cazul în care regimul de la Tiraspol o să accepte gazul cumpărat din Uniunea Europeană. Autoritățile de la Chișinău precizează că tariful pentru locuitorii de pe malul drept nu va fi redus imediat. Anunțul a fost făcut, miercuri, 29 ianuarie de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

,,Gazul livrat la MGRES va produce electricitate pe care o consumă malul drept, ceea ce înseamnă la modul practic cantitatea de electricitate care este produsă absolut gratuit, urmează automat să se reflecte și în facturile cetățenilor de pe malul drept. Această electricitate gratuită livrată la Chișinău și în tot sistemul nostru va crea premieze pentru că costurile sunt la noi transparente și sunt stabilite de ANRE. Dar în momentul în care în această formulă de calcul prețul pentru electricitate coboară de la cât este acum la zero, respectiv și tariful poate are premise să coboare. Dar aceste 10 zile este o perioadă scurtă de timp și vom vedea cum asta se va reflecta la nivel tehnic”.

Reprezentanții Guvernului au menționat că autoritățile de la Chișinău și cele de la Bruxelles lucrează împreună pentru un plan de ajutor pentru următorii doi ani.

,,Acesta prevede investiții de producere și distribuția energiei electrice și măsuri concrete pentru reducerea și echilibrarea tarifelor la energia electrică și gaz pentru toți cetățenii moldoveni de pe ambele maluri”.

De la 1 ianuarie, Republica Moldova nu mai cumpăra energie electrică produsă în stânga Nistrului. Aceste resurse sunt înlocuite cu energie importată din România, la prețuri de piață care sunt mai mari. Pentru consumatorii „Permier Energy”, furnizor care acoperă centrul și sudul țării, tariful pentru energia electrică este de 4 lei și 10 bani. Pentru consumatorii FEENord tariful este de 4 lei și 90 de bani.

Despre autor

Redacția STAR