Uniunea Europeană a oferit un grant de 30 de milioane de euro pentru soluționarea crizei energetice provocate de Rusia în stânga Nistrului. Chișinăul va primi banii pentru a achiziționa gaze naturale în stânga Nistrului, resurse ce vor fi utilizate de centrala termoelectrică de la Cuciurgan, pentru a produce inclusiv energie electrică ieftină pentru malul drept al Nistrului. Acest ajutor va acoperi necesarul de energie până în 10 februarie.
,,Uniunea Europeană oferă un grant de 30 de milioane de euro pentru ca să achiziționăm volumele de gaze naturale pentru această perioadă pentru a produce energie electrică pentru malul drept la costurile de dintainte de criză și să asigure consumul pentru malul stâng de gaze naturale. Soluția demonstrează încă o data angajamentul Uniunii Europene pentru sprijinirea dezvoltării reale a bunăstării în Republica Moldova. Cu toții știm cine e în spatele acestei crize și că Rusia a lăsat intenționat pe cei din stânga Nistrului fără gaze naturale”, a spus Recean.
Președinta Comisiei Europene a precizat ulterior că, (IN CARTON URSULA) În mijlocul iernii, mai mult de trei sute cincizeci de mii de locuitori din regiunea transnistreană sunt lăsați în întuneric și în frig, deoarece Rusia a decis să oprească livrările de gaze. Pur și simplu nu putem accepta ca oamenii de pe continentul nostru să nu aibă acces la cele mai elementare servicii. Dar în vremurile grele vedem cine ne sunt adevărații prieteni, a precizat Ursula von der Leyen. Ea a menționat că Uniunea Europeană aruncă un colac de salvare și va livra gaze naturale oamenilor din regiunea transnistreană, le va reda accesul la electricitate și încălzire.
Pe lângă asta, Chișinăul va oferi cu împrumut regiunii transnistrene trei milioane de metri cubi de gaze naturale. Resursele sunt necesare pentru a fi menținută presiunea în sistemul de gaze naturale din stânga Nistrului.
,,Astăzi vom aproba un împrumut de trei milioane de metri cubi de gaze naturale pentru stânga Nistrului în așa fel încât să fie menținută presiunea în sistemul de gaze naturale de acolo. Acest lucru ne va da un răgaz până la 31 ianuarie 2025”.
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski a cerut anterior Chișinăului un astfel de sprijin și a promis că va plăti pentru resursele oferite.
,,Tiraspoltransgaz i-a solicitat companiei Moldovagaz să cumpere, să achiziționeze sau să primească, ca materie primă de tolling cu returnare ulterioară, 3 milioane de gaze pentru întreținerea sistemului. Sper în bunul simț, desigur, al liderilor moldoveni, astfel încât să cumpărăm aceste 3 milioane pentru sistemul transnistrean și pentru întreținerea facilităților sociale. Bineînțeles că vom plăti, fie cu același gaz, fie cu bani”.
Premierul Dorin Recean a dat asigurări că există soluții și pentru perioada de după 10 februarie. În acest sens este analizată candidatura unei companii din Ungaria care va livra gaze naturale în stânga Nistrului.
,,La aceasta etapă Moldovagaz, ceea ce cunoaștem, Moldovagaz a fost solicitată de câtre o companie din Ungaria, MOL, care a solicitat să treacă procedura de Know Your Customer, KYC, adică de cunoaște-ți clientul. Acest lucru e un lucru standard în comunitate energetică, deci pe piața energetică. La fel, pe ultima sută de metri, astăzi, a fost prezentat un proiect standard de contract”.
S-a mai discutat de două ori posibilitatea ca alte două companii să livreze gaze naturale în stânga Nistrului. Prima a fost una creată pe malul drept al Nistrului, de un om de afaceri din Chișinău și în al doilea caz, s-a discutat despre o companie cipriotă. Ambele au fost invalidate din cauza nerespectării regulilor de conformitate a legislației naționale și internaționale.
Sunt deja 27 de zile de când Gazprom nu mai livrează gaze naturale în stânga Nistrului. În această perioadă, locuitorii din regiunea transnistreană nu au încălzire și, periodic, se confruntă cu pene de curent care durează și câte cinci ore consecutiv. În urma sistării livrărilor de gaze rusești, malul drept al Nistrului a fost nevoit să achiziționeze curent electric de pe piața din Europeană, lucru care a dus la creșterea tarifului cu 75 la sută în centrul și sudul țării și cu 65 la sută, în nord.
Lasă un comentariu