NOUTĂȚI

Prima unitate de salvatori și pompieri independentă în energetic, inaugurată la Dondușeni

Compus de Redacția STAR

Prima unitate de salvatori și pompieri independentă energetic a fost inaugurată la Dondușeni. Administrația acesteia poate uita de facturile la energie. Și asta pentru că 95 la sută din necesități vor fi acoperite de un parc fotovoltaic.

,,Sediul inaugurat astăzi este a 15-a subdiviziune construită sau reconstruită în țara noastră. Vreau să le mulțumesc tuturor generațiilor de salvatori și pompieri din Dondușeni care au avut răbdare și și-au exercitat misiunea complicată dar nobilă, indiferent de ce condiții le-a oferit statul”, a spus Alexandru Oprea, șeful Inspectoratului General pentru SItuații de Urgență.

La eveniment a participat și șefa statului, Maia Sandu, care a subliniat importanța modernizării infrastructurii serviciilor de urgență și a utilizării surselor alternative de energie.

,,Această unitate este independentă energetic, 95% din necesitățile de energie vin din energia regenerabilă. Este un exemplu pentru multe instituții din țară. Vreau să vă mulțumesc dumneavoastră pentru că vrem ca oamenii noștri să se simtă în siguranță”.

Unitatea din Dondușeni a fost construită cu sprijinul financiar al guvernului SUA, care a alocat peste 913.000 de dolari. Guvernul Republicii Moldova a contribuit cu 1,8 milioane de lei pentru construcția remizei. Totodată, a fost achiziționată o autospecială de intervenție în valoare de 688.000 de dolari, iar echipamentele necesare au costat 20.000 de dolari.

În cadrul acestui program, în anul 2025, urmează să fie inaugurate alte două unități de salvatori și pompieri, la Căinari și Ocnița.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu