NOUTĂȚI

Pe 14 ianuarie a debutat oficial Festivalul Primăverii, iar milioane de chinezi călătoresc pentru a participa la tradiționala cină în familie

Compus de Redacția STAR

Chinezii se pregătesc să celebreze începutul Noului An Lunar, unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul lor tradițional. Pe 14 ianuarie a debutat oficial Festivalul Primăverii, o perioadă în care zeci de milioane de chinezi migrează pentru a ajunge la tradiționala cină în familie din 28 spre 29 ianuarie. Simbolul Noului An Chinezesc este Șarpele de Lemn, iar fabricile din întreaga țară lucrează intens pentru a produce suveniruri și obiecte decorative dedicate acestuia.

În atelierele și fabricile din China, se muncește la foc continuu pentru ca ornamentele inspirate de Șarpele de Lemn să fie gata la timp. Acestea vor împodobi parcurile, mall-urile, atracțiile turistice și locuințele oamenilor.

Festivalul Primăverii, cunoscut și sub numele de Chunyan, durează 15 zile, timp în care ar urma să fie făcute peste 9 miliarde de călătorii interne. Calea ferată va transporta peste 500 de milioane de pasageri, în timp ce zborurile comerciale vor înregistra un trafic de peste 90 de milioane de persoane.

” Mă îndrept spre Dazhou. Călătoria mea va dura 24 de ore. Am pornit de la 10 dimineața și cred că ajung mâine la aceeași oră. Nu am bagaje multe. Am luat esențialul cu mine. Ideea este să ne reunim cu apropiații de Anul Nou. E o tradiție în sat”.

,,Să fiu sincer, cea mai mare plăcere a mea la această sărbătoare este a doua zi de An Nou, când pot să gust din bucatele de pe masa de sărbătoare. ”

Turiștii din întreaga lume au ajuns deja în marile orașe pentru a lua parte la atmosfera festivă specifică Anului Nou Chinezesc.

”Yuyan Gaeden este magnifică în această perioadă. Am venit în Shanghai pentru că este o cursă direct din Marsilia și am hotărât să profităm să vedem atmosfera acestei perioade a ”Crăciunului ” lor, așa cum o facem și noi în stilul nostru. ”

Simbolul anului 2025, Șarpele de Lemn, este asociat cu armonia, spiritualitatea, fertilitatea și longevitatea, dar și cu provocările și pericolul. Astrologii anticipează un an bun pentru familie, dar mai puțin promițător economic, în contextul crizei imobiliare care afectează China de câteva luni.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu