În următoarele șase luni, tariful pentru energia electrică nu ar trebui să mai crească, ne asigură premierul Dorin Recean. El a subliniat că scumpirea de la începutul anului, de 75 la sută pentru locuitorii din centrul și sudul țării și de aproape 70 la sută, pentru cei din nord, ar trebui să acopere cheltuielile pentru achizițiile de curent din România și de pe bursă.
,,Pentru malul drept al Nistrului, noi am luat în calcul absolut toate riscurile care se pot materializa în următoarele șase luni și astăzi nu există premise ca prețurile să crească. Rămânem la aceeași rugăminte și solicitare către toți, să economisim consumul de energie electrică, în mod special în orele de vârf și atunci, cu siguranță, nu vor exista motive să creștem tariful”.
De la 1 ianuarie, nu mai cumpărăm energie electrică produsă în stânga Nistrului. Necesarul este acoperit de importuri din România și achiziții de pe burse, unde prețurile sunt volatile și cresc mai ales în orele de vârf, când crește și consumul.
Lasă un comentariu