Cursul leului moldovenesc nu va mai fi calculat în funcție de dolarul american, ci în funcție de euro. Moneda europeană devine moneda de referință în Republica Moldova începând cu 2 ianuarie. Decizia reflectă orientarea economiei Republicii Moldova către piața Uniunii Europene, care joacă un rol dominant în structura comercială și financiară a țării. Schimbarea îi va avantaja pe moldovenii care încasează plăți în euro, susține Banca Națională a Moldovei.
Experții spun că trecerea la o altă monedă de referință era de așteptat, mai ales că moldovenii fac multe tranzacții în euro. De exemplu, achiziții de imobile sau automobile. Pentru persoanele fizice însă urmările acei schimbări nu vor foarte vizibile.
,,Cotațiile leului față de euro vor fi un pic mai stabile și un pic mai nervoase față de dolar. Dar în rest, aceasta nu introduce nicio schimbare de esență. Această schimbare nu este una esențială. Din acest motiv, nu trebuia grăbită sau respectiv, dacă s-a făcut, nu trebuie să se facă foarte multe discuții la acest capitol, pentru că e o schimbare minusculă. Deci nu e chiar atât de important’‘, a spus Viorel Gîrbu, expert în economie.
Agenții economici însă vor avea de câștigat din această decizie.
,,Cât privește partea financiară, ținând cont că rata de referință va fi euro, marja sau diferență dintre cursul de vânzare și cumpărare la valuta de referință va fi mai mică decât la celelalte valute. De aceea, agenții economici vor economisi pe an, undeva, vreo 20 de milioane de euro. S-ar părea că e mult, dar de fapt, nu e mult la tranzacții de vreo 7 miliarde de dolari nu e o sumă mare, dar e plăcut să știm că vom un pic mai puțin atunci când vom face tranzacții de vânzare – cumpărare”, a spus Veaceslav Ioniță, expert economic.
Potrivit Băncii Naționale, 60 la sută dintre tranzacțiile comerciale din Moldova se fac în euro. Totodată, 70 la sută din transferurile care vin de peste hotare sunt, la fel, în monedă europeană. Euro este o monedă populară și printre cei care iau credite. 80 la sută din împrumuturi sunt acordate în euro.
Lasă un comentariu