Cel mai mare furnizor de electricitate din țară a pregătit un program de deconectări care ar putea fi aplicat după 1 ianuarie. Premier Energy Distribution, care deservește consumatorii în centrul și sudul țării, și-a informat în acest sens clienții. În cazul în care de la începutul anului viitor, Rusia nu va mai livra gaze în regiunea transnistreană, iar Centrala de la Cuciurgan nu va mai putea produce electricitate pentru malul drept al Nistrului, ar putea apărea riscul unui deficit de putere în sistem.
Într-un astfel de scenariu, Premier Energy ar putea anunța întreruperi de curent. Anterior, prim-ministrul Dorin Recean a spus că ele ar putea dura câteva ore, nici într-un caz zile, așa cum s-a vehiculat anterior. De precizat că instituțiile de importanță vitală vor fi asigurate cu electricitate fără întrerupere. Printre ele, spitalele, grădinițele sau orfelinatele.
Lasă un comentariu