FILME

Lui Marc Cherry, creatorul serialului ‘Desperate Housewives’ îi este dor de Wisteria Lane și este gata să se întoarcă în lumea ei cu un nou proiect

Compus de Carolina Digori

Mark Cherry, creatorul celebrului serial „Desperate Housewives”, a declarat că are câteva idei pentru un spin-off al acestui serial cult care a captivat publicul în anii 2000. În versiunea originală a serialului, vedete precum Eva Longoria, Marcia Cross, Teri Hatcher și Felicity Huffman au jucat rolurile principale.

Într-un interviu recent, Cherry a dezvăluit că a fost rugat de „aproximativ șaptezeci de mii de oameni” să relanseze serialul. El a menționat că, dacă ar decide să reînvie proiectul, ar duce acțiunea serialului înapoi cu zece ani. „Personajul care îmi lipsește cel mai mult atunci când scriu scenariul este Wisteria Lane”, a spus el. Cherry a recunoscut că această stradă, cu casele ei, a fost cel mai interesant platou de filmare din istoria televiziunii și că o cunoaște ca-n palmă. „Când văd vreo reclamă filmată pe acest platou, pot spune întotdeauna exact care este locația”, a adăugat el.

În plus, Cherry și-a împărtășit gândurile cu privire la modul în care ar putea spune povestea Wisteria Lane în 1966. El a menționat că are „câteva idei” pentru un astfel de proiect și că încă ține legătura cu distribuția și echipa serialului.

„Mă văd cu o mulțime de oameni, inclusiv cu Marcia și Eva. Felicity a trecut pe aici recent, iar eu și Brenda Strong ne facem planuri împreună. Fratele lui Doug Savant locuiește în cartier, așa că ocazional mă întâlnesc cu Doug însuși”, a dezvăluit Mark.El a subliniat că își apreciază foarte mult actorii și a adăugat că, atunci când îi întâlnește întâmplător, aceștia încep să discute ca și cum nu s-ar fi despărțit niciodată.

„Desperate Housewives” a fost difuzat pe ABC din 2004 până în 2012 și a devenit un fenomen.Serialul a câștigat șapte premii Emmy, două Globuri de Aur și numeroase alte premii și nominalizări.

Cherry a declarat că, în ciuda încheierii proiectului, amintirile sunt încă vii și continuă să caute modalități de a readuce telespectatorii în această lume, scrie filmix.

Despre autor

Carolina Digori

Lasă un comentariu