Premieră în instruirea viitorilor medici din țara noastră. La Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a fost inaugurat Centrul de Medicină Moleculară și Centrul de Medicină Personalizată. Astfel, studenții, medicii rezidenți, doctoranzii și profesorii vor avea posibilitatea să efectueze cercetări științifice în laboratoare noi, pentru a obține competențe în domeniul medicinii moderne.
,,Este renovat, augmentat tot procesul de cercetare din universitate, mai ales acest proces care ține de cercetările fundamentale. În cadrul centrelor vor activa laboratoarele de morfologie, de genetică, de biologie moleculară, laboratoarele de culturi celulare și alt laborator care este important pentru studiile de animale de laborator care va face posibil investigarea diferitor substanțe și extracte’’, a spus Mihai Toderaş, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar.
,,Pregătim lama pentru microscopie unde medicul dă rezultatul, facem lame le colorăm, apoi medicul se uită la microscop’’.
Centrul de Medicină Moleculară și Centrul de Medicină Personalizată dispun de mai multe laboratoare dotate cu echipamente moderne, printre care se numără un scaner care poate analiza microscopic materialul biologic și stabili diagnosticul.
,,Un utilaj destul de important pe rubrica unui scan a scanării acestor preparate histologice care au o rezoluție satisfăcătoare care ulterior ne oferă posibilitatea să aplicăm în partea practică dar și teoretică și cercetare în definitivarea unei concluzii’’, a spus Valeriu David, șef laborator de morfologie.
Profesorii subliniază că noile laboratoare vor permite medicilor rezidenți și studenților să economisească timp și resurse, facilitând astfel cercetarea științifică.
,,Până acum studenții urmau să facă în laboratoarele în clinicele universitare pe lângă instituțiile medicale republican, oncologic sau municipale, iar acum este o serie strict integrată atât cu morfologie, imunologie, biochimie care sunt integrate pe același etaj nu trebuie să te deplasezi să captezi aceste servicii pot fi preluat aici în scurt timp’’, a spus Tatiana Mărițoi, cercetător științific, USMF.
,,Eu sunt rezident la specialitatea oncologie și pentru noi examenul histopatologic este tot, tactica de tratament, ce facem, chirurgie, chimioterapie sau radioterapie, de aceea laboratorul de morfologie spre viitor. Eu fac un studiu de doctorat carcinomul seros ovarian cu grad jos iar pentru asta am nevoie de niște receptori specifici care îi voi găsi în laboratorul de morfologie care dacă noi depistăm că sunt pozitivi pentru tipul dat putem folosi imunoterapie’’.
Rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Emil Ceban, menționează că inaugurarea Centrului de Medicină Moleculară și a Centrului de Medicină Personalizată marchează un pas semnificativ în formarea specialiștilor de înaltă calificare.
,,Laboratoarele de chimie și genetică medicală și bio-bancă au primit echipament pentru extinderea capacităților. În toate spațiile și sălile de studii ale centrului de medicină moleculară și personalizată a fost instalat echipament video pentru instruirea studenților masteranzilor, doctoranzilor, medicilor rezidenți conform conceptului de educație telemedicină’’.
Deschiderea acestor două centre a fost posibilă datorită unui grant în valoare de 2.150.000 de euro, oferit în cadrul proiectului „Învățământul Superior Medical”, finanțat de Ministerul Educației și Cercetării și Banca Mondială. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a contribuit suplimentar cu 3.481.000 lei pentru lucrările de reparații capitale și 90.000 lei pentru dotarea cu mobilier.
Lasă un comentariu