Șefa statului, Maia Sandu pleacă marți la Bruxelles pentru a se întâlni cu noua conducere a Comisiei Europene, și cu noul șef NATO Mark Rutte. Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul discuțiilor Sandu va pune accent pe securitatea energetică a Republicii Moldova dar și pe angajamentul reînnoit al Republicii Moldova de a avansa pe calea aderării la Uniunea Europeană.
„Pe agenda vizitei se află și continuarea reformelor în justiție, combaterea corupției și consolidarea statului de drept. Președinta Sandu va pune, de asemenea, accent pe securitatea energetică și asigurarea unor surse de energie stabile pentru toți locuitorii”, scrie în comunicatul instituției.
Discuții sunt planificate cu Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Președintele Consiliului European, António Costa, Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas.
Lasă un comentariu