NOUTĂȚI

Igor Grosu îndeamnă moldovenii să participe la alegerile din România. Viitorul Moldovei depinde și de calea pe care o alege România

Compus de Redacția STAR

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a îndemnat joi pe moldovenii cu cetățenie română să participe la alegerile parlamentare și la turul al doilea al prezidențialelor din România. Șeful Legislativului de la Chișinău a subliniat că viitorul Republicii Moldova este strâns legat de liderii care vor prelua conducerea țării vecine.

,,Vin cu un apel repetat către toți moldovenii cu cetățenie română să ieșim într-un număr cât mai mare și să apărăm viitorul României. Să demonstrăm și de această dată, dar și pe 8 decembrie la alegerile prezidențiale că pașaportul românesc nu este doar un beneficiu, dar și o responsabilitate. Viitorul Moldovei depinde și de calea pe care o alege România, iar astăzi mai mult ca oricând avem nevoie de o României puternică’’.

Alegerile parlamentare din România vor avea loc în data de 1 decembrie. Al doilea tur al alegerilor prezidențiale se va desfășura în data de 8 decembrie, iar diaspora va vota în zilele de 6,7 și 8 decembrie. 

Despre autor

Redacția STAR