Un cetăţean moldovean, şofer de tir, a fost găsit fără viaţă lângă camionul pe care îl conducea pe o autostradă din Franţa. Autorităţile franceze au precizat că victima a fost găsită în zăpadă, şi ar fi fost în stare de ebrietate.
Moldoveanul de 40 de ani, ar fi consumat alcool, întrucât lângă el au fost găsite mai multe sticle goale. Un coleg de al său, tot moldovean, angajat la aceeaşi companie, a descoperit trupul neînsufleţit în dimineaţa zilei de duminică, 24 noiembrie. Potrivit poliţiei franceze decesul ar fi survenit după ce acesta ar fi căzut, fără a fi depistate urme de luptă. Tirurile staţionau la o parcare întrucât erau emise mai multe avertizări meteorologice ce interziceau deplasarea camioanelor. Poliţia cercetează cazul.
Lasă un comentariu