Primul caz de gripă sezonieră a fost înregistrat în Republica Moldova la o femeie în vârstă de 33 de ani din raionul Criuleni. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, pacienta acuza febră înaltă, care nu scădea la antipiretice. În urma investigațiilor de laborator, aceasta a fost diagnosticată cu infecție gripală de tip B și a fost internată la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Medicii susțin că pacienta nu a fost vaccinată împotriva gripei sezoniere.
,,Semnele clinice compatibile cu gripa, febră înaltă 39, slăbiciuni pronunțată, tuse, cefalee, dureri musculare, articulare, dispnee a fost spitalizată. Ea primește tratament conform protocolului clinic, situația s-a îmbunătățit. S-a efectuat și măsurile respective la domiciliu, persoanele care au fost în contact sunt sub supravegherea medicului de familie’’, a spus Ștefan Gheorghița, medic secția supravegherea epidemiologică a gripei și IRVA, ANSP.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în sezonul 2023-2024 au fost înregistrate 1080 de cazuri de gripă și niciun caz de deces din cauza complicațiilor provocate de gripă.
Lasă un comentariu