Ședința extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău, convocată de fracțiunea PAS, a eșuat. După aproape două ore de dezbateri, aleșii locali nu au reușit să aprobe nici măcar ordinea de zi, care includea doar două puncte. Aleșii PAS au solicitat ca, marți, să le fie prezentat un proiect de decizie privind rectificarea bugetului, în vederea alocării salariilor profesorilor din economiile realizate pe alte linii bugetare. Consilierii MAN, PSRM și ai formațiunii Partidul Nostru au declarat că includerea acestuia pe ordinea de zi este ilegală. Ei au argumentat că rectificările bugetului de stat pentru anul 2024 nu au fost încă aprobate de Parlament în lectura finală, iar ei nu se pot baza pe „promisiuni”.
,,Noi am inițiat din timp Primăria municipiului Chișinău că inițiem această ședință și respectiv ei trebuie să-l elaboreze conform competențelor’’, a spus Zinaida Popa, președintele fracțiunii PAS în CMC.
,,E prematură ordinea de zi cu care au venit, ea trebuia să fie logic făcută după 6 decembrie, atunci când se votează modificarea la bugetul de stat, atunci Primăria ar cifrele și reieșind din cifrele adăugăm diferența’’, a spus Corneliu Pântea, vicepreședintele fracțiunii MAN.
,,Eu ca membrul comisiei de buget de finanțe nu țin minte ca noi la comisie să abordăm acest subiect și nu înțeleg cum legal noi putem să includem subiectul dat pe ordinea de zi. Asta e un teatru al absurdului’’, a spus Denis Șova, consilierul formațiunii „Partidul Nostru”.
Fracțiunea socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău s-a abținut de la vot, boicotând astfel „jocurile politice ale celor două partide”, susțin aleșii PSRM.
,,Motivul confruntării este apropierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Confruntându-se, aceștia încearcă să câștige puncte în plus’’, a spus Alexandr Odințov, vicepreședintele fracțiunii PSRM în CMC.
După două runde de negocieri, Ministerul Educației și Primăria Capitalei au ajuns vineri, 22 noiembrie, la un consens privind plata salariilor profesorilor din Chișinău. Astfel, 123 de milioane de lei vor fi alocate din bugetul de stat, iar 86 de milioane de lei vor fi redirecționate de Primăria Chișinău din fondurile nefolosite de la alte linii bugetare. Aceste sume vor acoperi integral necesitățile salariale și primele cadrelor didactice până la finalul anului. Noile reglementări urmează să fie aprobate de consilierii municipali.
Conflictul a izbucnit după ce primarul Ion Ceban a acuzat Guvernul că a alocat doar 36 de milioane din cele 200 necesare pentru plata salariilor și premiilor profesorilor. Au urmat zile de acuzații reciproce și negocieri între autoritățile locale și centrale, dar și întâlniri cu cadrele didactice, iar vineri s-a ajuns la un acord.
În prezent, din bugetul municipal se finanțează 344 instituții de învățământ. Majoritatea fondurilor provin din transferuri de la bugetul de stat, o mare parte dintre acestea fiind destinate cheltuielilor salariale, potrivit Direcției Generale Finanțe a Primăriei Chișinău.
Lasă un comentariu