NOUTĂȚI

O eventuală întrerupere a livrărilor de gaz rusesc prin Ucraina ar putea declanșa o criză umanitară în regiunea transnistreană, avertizează Oleg Serebrian

Compus de Redacția STAR

O eventuală întrerupere a livrărilor de gaz rusesc prin Ucraina ar putea declanșa o criză umanitară în regiunea transnistreană, avertizează viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian. Potrivit lui, regiunea separatistă riscă să rămână fără resurse energetice, inclusiv fără materia primă necesară pentru centrala electrică de la Cuciurgan, care asigură o parte din energia consumată pe malul drept al Nistrului.

,,Întreruperea livrărilor de gaz ar fi nu pur și simplu o criză. Îndrăznesc să spun că, de fapt, ar fi o catastrofă umanitară, pentru că ar aduce și la o prăbușire a sistemului economic de livrare a energiei electrice, ar fi afectate zeci de mii de familii și de pe malul stâng, dar și de pe malul drept. Este vorba de sute de mii de cetățeni și de bunăstarea, stabilitatea oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru că, până la urmă, este vorba și de consumul de energie electrică’’.

Ucraina a anunțat că, începând cu 1 ianuarie, va interzice tranzitul gazului rusesc care alimentează regiunea transnistreană. În acest context, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a efectuat luni o vizită în Rusia, unde a discutat situația cu președintele Gazprom, Alexei Miller. Ministerul Energiei a oferit puține detalii despre întâlnire, menționând că informații suplimentare vor fi comunicate după revenirea ministrului de la Sankt Petersburg. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu