Doi magistrați de la Judecătoria Chișinău, soț și soție, împreună cu un judecător de la Curtea de Apel Chișinău, au fost trimiși în judecată pentru trafic de influență. Anunțul a fost făcut de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, într-o înregistrare video publicată pe site-ul instituției. Dragalin a precizat că urmărirea penală a durat un an și jumătate.
Potrivit probelor acumulate, cei trei judecători ar fi acționat împreună pentru a influența și obține soluții favorabile în cadrul unor cauze penale.
,,Cei doi inculpați soț și soție, ambii judecători din cadrul Judecătoriei Chișinău și un alt judecător de la Curtea de Apel Chișinău, au acționat împreună în perioada septembrie-noiembrie 2023, cu intenția de a influența judecătorii Curții de Apel Chișinău, să aplice o măsură preventivă mai blândă în privința unei persoane arestate preventiv, în schimbul sumei de 3000 Euro”.
Într-un alt episod, cuplul de magistrați ar fi încercat, în perioada mai-iunie 2023, să influențeze funcționari de la Agenția Servicii Publice pentru obținerea unui permis de conducere, contra sumei de 800 de euro. Iar în alt episod
figurează numai judecătoarea.
,,Judecătoarea inculpată, la data de 29 mai 2023, a susținut față de aceeași persoană menționată mai sus, că are influență asupra magistraților Curții de Apel Chișinău și îi poate determina să adopte o soluție favorabilă unei persoane condamnate, pe marginea recursurilor declarate împotriva unei hotărâri judecătorești. Pentru această pretinsă influență judecătoarea a cerut bani, fără a specifica o sumă exactă”.
Inculpații nu-și recunosc vina. Ei riscă amendă de până la 150.000 de lei sau închisoare de până la șase ani pentru pretinderea de bani, iar în cazul promisiunii de bani, legea prevede amendă de până la 150.000 de lei sau închisoare de până la trei ani. Până la pronunțarea unei sentințe, instanța a dispus aplicarea unui sechestru asupra bunurilor inculpaților, în valoare de aproximativ 1.550.000 de lei.
În context, Veronica Dragalin a transmis un avertisment actorilor din sistemul de justiție care încalcă legea.
,,Avem zero toleranță față de corupția în sistemul de drept și ne reafirmăm angajamentul să folosim toate instrumentele și resursele pe care le avem la dispoziție să tragem la răspundere persoanele corupte din interiorul sistemului”.
Procuratura Anticorupție mai precizează că în dosar figurează și alte persoane.
Lasă un comentariu