Cincizeci de mii de persoane s-au înregistrat în doar 24 de ore pe site-ul compensatii.gov.md pentru a obține ajutor financiar, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Acesta a adăugat că, în acest an beneficiarii de compensații la facturi pentru resursele energetice vor fi verificați prin 11 filtre.
,,Vreau să vă spun că la moment în sistem deja avem peste 50 de mii de cereri. Pentru prima zi, deci pentru ziua de 4 noiembrie avem 4 mii de apeluri telefonice la care colegii au reușit să răspundă și să ofere clarificări și îndrumări tuturor cetățenilor’’.
Buzu a mai menționat că, anul acesta, cetățenii nu vor primi compensațiile direct în facturi, iar criteriile de eligibilitate pentru acordarea ajutorului vor fi modificate.
,,În acest an compensațiile vor fi oferite în mod monetar. Toți beneficiarii vor primi compensații pe cardul bancar, sau acestea vor fi disponibile la oficiile poștale. Compensația va fi stabilită în baza unor criterii specifice, legate de fiecare gospodărie în parte. Ne referim la veniturile globale ale familiei, ne referim la membrii de familie care sânt în gospodărie’’.
Secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder, a explicat că vor exista trei modalități de a obține compensația. Aceasta poate fi virată pe cardul social – disponibil pentru persoanele care au avut deja interacțiuni financiare cu statul, cum ar fi cei care primesc ajutoare sociale. A doua opțiune este de a ridica compensația în numerar de la oficiul poștal, iar a treia este o metodă este mai convenabilă pentru mulți cetățeni.
,,Beneficiarii care vor să primească aceasta plată pe un alt cont, pe un alt card pe care preferă dintr-un motiv sau altul au opțiune să indice în cerere acel cont care trebuie să fie un cont înregistrat în RM, pe numele solicitantului și ne vom verifica că acest cont trebuie să fie valid și s-aparține într-adevăr solicitantului. Și deci fiecare putem s-alegem să primim compensația și pe un cont preferat de noi’’.
Ajder a dat asigurări că din acest an cheltuielile și veniturile potențialilor beneficiari de compensații vor fi verificate mai riguros, fiind incluse și veniturile din chirii, dividendele din investiții și alte surse de venit – în total, aproximativ 20 de surse.
,,Toate aceste cereri vor fi analizate prin prisma datelor deținute de de exemplu serviciul fiscal de stat. Haideți să ne uităm puțin la partea de venituri, o să analizăm acele venituri indicate în cererea și o să le comparăm cu ce cunoaște serviciul fiscal de stat despre fiecare gospodărie. Vom verifica atât veniturile salariale, veniturile lunare, dar și peste 20 de tipuri de venituri anuale’’.
Locuitorii Chișinăului salută decizia de a oferi compensații, însă nu toți știu că metoda de acordare va fi modificată în acest an. Unii susțin că nu vor solicita ajutor deoarece consideră că acesta ar trebui direcționat doar către gospodăriile cu adevărat vulnerabile.
,,Nu-s așa de mule necesari, dar mai bine să dau banii și eu… Eu voi distribui.
– Ei vor să o facă anul acesta
– Este foarte bun, îl distribui singur, știi unde se duce și asta e tot’’.
,,-Anul trecut ați primit compensații la energia, ați beneficiat? – Da. -Și în ce măsura v-a ajutat? -Într-o anumită măsură destul de pozitivă a fost. -Știți, că în acest an o să fie nu-i prin factura, dar prin cash sau prin… -Dvs sunteți dezinformat, deschideți acest site și documentați-vă este și așa și așa’’.
,,Sânt oameni care nu pot să-și ducă de la lună la lună, n-au pentru medicamente, n-au pentru trai decent, nici nu-i decent, pentru existență. Și atunci sigur că trebuiesc oamenii ajutați. Dar acei care trebuiesc dar nu fiecare cu salarii de 20 de mii, 30 de mii, 50 de mii, 200 de mii, să le dai încă și compensații, nu! Să-și plătească singuri!’’
Cererea poate fi depusă până pe data de 28 a fiecărei luni. Începând cu 29 noiembrie, funcționarii vor analiza cererile și vor anunța câți cetățeni vor primi compensații. În sezonul de încălzire 2023-2024, peste 750 de mii de gospodării au beneficiat de compensații. Mai mult de jumătate dintre gospodăriile beneficiare s-au înregistrat în sistem cu ajutorul registratorilor. Programul va fi finanțat de PNUD, Italia și alți parteneri de dezvoltare.
Lasă un comentariu